joi, 30 august 2012

la despărţire..

Ne aşezăm la masă. Privesc în gol şi mă întrebi dacă sunt ok. Absentă parcă, îţi răspund cu un simplu zâmbet. Ceri ospătarului două cafele. Mă prinzi de mână ca să.mi atragi atenţia; văd în privirea ta o părere de rău. Am ajuns acolo unde nu am vrut vreodată. Scoţi pe masă pachetul de ţigări, cheile şi telefonul. Îţi aprinzi o ţigară şi mă prinzi iar de mână. Chiar atât de rău îţi pare ?! Mă uit cu dispreţ spre telefonul tău. Acel telefon care suna mereu. Acel telefon care afişa numărul meu şi nu răspundeai. Acel telefon pe care te prefăceai că.l uiţi doar să nu.l mai auzi. Cine eşti tu de fapt ? Şi unde e iubitul meu ? Ce ai făcut cu el ? Şi ce cauţi tu aici ?
… Închid ochii. E prea tarziu să mai schimb ceva. Tu eşti deja plecat, iar ea e deja acolo. Te uiţi la telefon. Aştepţi. Vrei ca timpul să se scurgă mai repede. Vrei să pleci. Nu mai ai răbdare. Ai fumat deja trei ţigări şi nici măcar nu a sosit cafeaua. Ştii că ea te aşteaptă. Aşteaptă să o suni. Aşteaptă să.i spui că eu sunt trecutul şi că ea e prezentul. Aş vrea să am putere să vorbesc. Dar am obosit. Vreau să mă întorc acasă. Să te găsesc dormind şi să mă aşez în pat lângă tine. Să dormim împreună. Atât. Cafeaua e aici. Mă întreb cum e ea şi nu sunt eu. Aproape că.mi pare rău pentru ea. Şi ea va ajunge aici. În acelaşi loc ca şi mine. Şi poate va simţi la fel. Sau poate nu. Sau poate mai rău. Mă cutremură gândul că voi găsi camera noastră goală. Că mă voi aşeza în pat şi voi îmbrăţişa o pernă. Că o voi strânge puternic în braţe şi că mi.aş dori să.mi ia durerea. Nu vor mai fi nopţi pierdute vorbite la telefon sau discuţii lungi pe internet. Nu vor mai exista seri în care ne vom face planuri despre “cum va fi când..”. Nu vom mai împărţi sunete, culori, zâmbete, sărutări, cearşafuri sau băuturi. Nu vom mai fi noi. Stingi a şaptea ţigară. Bei o ultimă gură de cafea. Îţi strângi lucrurile. Eşti gata să pleci. Eu sunt gata să rămân. Mă săruţi părinteşte şi mă îmbrăţişezi încet… Rămâi cu bine.. Recomandarea de astăzi: Anton Zap – Can’t tell you. See you soon !

duminică, 1 iulie 2012

picături de culoare

Mă uit la telefon şi îmi amintesc să îl pun pe silent. Câteodată doarme când merg la el şi nu aş vrea să.l trezesc. Ajung în faţa uşii şi bat încet. Apăs pe clanţă şi intru. Ascult. Când e prea linişte ştiu sigur că doarme. De cele mai multe ori mă aşez lângă el pe pat şi îl cuprind. Îmi apropii nasul să.i simt mirosul. E special. Şi îmi place. Dar de data aceasta se auzea pe fundal televizorul. Programul lui preferat. Păşesc încet spre dormitor. Îl zăresc stând în mijlocul patului. E concentrat la abundenţa de sunete şi imagini ce vin dinspre cutiuţa misterioasă. Nu observă prezenţa mea şi mă apropii mai mult. Stă nemişcat şi cu gura deschisă, semn că e ceva ce l.a captat îndeajuns. După câteva clipe îşi intorce căpuşorul spre mine. Mă priveşte. Apoi, ca şi cum ar asocia imaginea mea cu ceva ce mai văzuse până atunci, îmi zâmbeşte. E un fel de.a.mi spune “bună, bine ai venit !”. Cred ca acesta e modul lui de a mă saluta. Iar eu nici că aş vrea să schimb ceva în legătură cu asta. Zâmbind îşi întoarce privirea iar spre cutia cu sunete şi culori. Parcă mă invită lângă el. Mă aşez pe pat şi îl îmbrăţişez. Nu pierde ocazia să mă tragă un pic de păr, amintindu.mi că trebuie să mă tund. Iar eu îi răsfirez uşor firicelele de păr blond transpirate. Nu cred că îi place prea mult căldura. De fapt sunt sigură că nu îi place. Câteodată se întoarce să mă privească. Zâmbeşte şi apoi începe să gângureasc
câteva onomatopee bazate pe mult mai multe vocale decât consoane. Mi.aş dori să ştiu ce se petrece dincolo de ceea ce vede şi aude. Câteva clipe cu el sunt terapie curată. Nu vorbim despre ce am făcut în ziua respectivă, despre probleme sau despre ce a mai apărut nou. Nu vorbim deloc. Ci doar zâmbim. Ne prostim. Se supără repede. Semn că avem ceva în comun. Ştiu că uneori îl sufoc cu afecţiunea mea, ceea ce îl cam deranjează, dar nu mă pot abţine. Nu e ca şi cum aş putea doar să îl privesc şi atât. Nu mă mulţumesc cu atât. Şi ştiu că nimeni nu ar putea. Există în viaţa fiecăruia dintre noi o persoană specială. Diferită de celelalte. O picătură colorată, care se deosebeşte de celelalte picături din viaţa ta. O picătură care, odată ce a căzut în apă, se amestecă, se dizolvă. O picătură care cuprinde toată viaţa ta şi a ei într.o singură culoare. Colorează tot ce ai si tot ce are. El e picătura care a colorat vieţile celor din jurul său. Şi ce e minunat la acest lucru e că nu o face intenţionat. Nici măcar nu ştie ce influenţă are asupra mea sau a celorlalţi. Nu îţi cere nimic la schimb, decât să uiţi de tine şi de probleme tale pentru câteva clipe şi să redevii copil. Până când voi găsi acea picătură, el e deocamdată culoarea din viaţa mea. Recomadarea de astăzi: Nick Holder – Colorblind. Hear from me soon!!!

miercuri, 2 mai 2012

sentimente comune

Ştiu că încă îţi doreşti să te trezeşti dimineaţa şi să.l vezi lângă tine. Ştiu că ai vrea să.l priveşti cum doarme şi să îl trezeşti cu un sărut. Ştiu că ai vrea să te îmbraci într.un tricou de.al lui şi să te duci în bucătărie să faci cafeaua. Ştiu că în timp ce apa se încălzeşte în ibric, priveşti pe geam şi zâmbeşti doar la gândul că te vei întoarce în pat lângă el. Îi torni cafea în cana lui neagră şi nu uiţi că trebuie să pui două linguriţe de zahăr, pentru că aşa o bea.. dulce. Ştiu că îl găseşti pe canapea aprinzându.şi ţigara şi asteptându.te să vii cu cafeaua. Ştiu că îţi mulţumeşte cu un sărut apăsat pe umăr şi îţi atinge uşor cu nasul urechea. Ştiu că îţi doreşti ca fiecare dimineaţă să înceapă aşa pentru ca fiecare zi să fie specială. Ştiu că vrei să te privească în timp ce te pregăteşti să pleci la serviciu. Ştiu că îţi doreşti să îţi spună că nu ai nevoie de nimic pentru a fi frumoasă, pentru că el te va vedea mereu aşa.. frumoasă în naturaleţea ta. Ştiu că îţi doreşti să te conducă până la uşă şi să îţi ureze o zi minunată. Ştiu că ai vrea să luaţi prânzul împreună la localul din centrul oraşului, să ascultaţi zgomotul din jur şi să vă vorbiţi doar din priviri. Ştiu că seara te grăbeşti să ajungi înaintea lui acasă doar ca să poţi pregăti felul lui preferat de mâncare. Ştiu că vrei să îl aştepţi cu câteva lumânări aprinse şi îmbrăcată în rochia pe care aţi ales.o împreună. Ştiu că la întrebarea lui “cu ce ocazie?” tu răspunzi “pentru că am avut o zi mai frumoasă datorită ţie”. Ştiu că îţi doreşti să te furişezi când face duş şi să îl masezi uşor cu buretele. Ştiu că ai vrea să ieşiţi sărutându.vă din baie şi să continuaţi să vă iubiţi până în dormitor. Ştiu că vrei să vorbiţi despre cum aţi vrea să schimbaţi lumea în timp ce ascultaţi muzica voastră preferată. Ştiu că adormi mai liniştită în braţele lui. Ştiu ce simţi pentru că acelaşi lucru îl simt şi eu. Ştiu că încă visezi că îl poţi avea în ciuda la tot ceea ce s.a întâmplat între voi. Ştiu că incă te priveşti în oglindă şi te întrebi de ce oare nu ai făcut ceva pentru a.l opri din a pleca pe uşa aceea; zgomotul pe care îl face când se deschide îţi dă fiori. Crezi nesperat că se va întoarce. Dar nu. Nimic din ce a fost nu va mai fi. Pentru că ce aţi trăit voi a fost ceva atât de special încât nu vei vrea să simţi la fel şi pentru altcineva. Ştiu ce vrei pentru că acelaşi lucru îl vreau şi eu.. Recomandarea de astăzi: Audiofly – Kiss and tell. O noapte liniştită tuturor !

duminică, 8 aprilie 2012

acea iubire.


cateodata trebuie sa lasi lucrurile sa isi urmeze cursul lor natural.. sunt situatii in care nu poti interveni mereu, ori de cate ori ai vrea sa schimbi ceva sau ai vrea sa opresti un lucru din a se intampla.

voi continua sa cred ca exista acolo sufletul meu pereche. acel suflet care umple golul meu, care coloreaza acea parte alb-neagra a vietii mele. acel suflet care se bucura de ploaie.

acel gen de iubire langa care sa ma trezesc dimineata si sa beau cafeaua.
acel gen de iubire care va lua alt autobuz decat cel pe care eu il iau, dar se va intoarce mereu in acelasi loc, stiind ca il voi astepta acolo.
acel gen de iubire care asculta fiecare sunet, simte si viseaza.
acel gen de iubire care danseaza cu ochii inchisi.
acel gen de iubire care fuge si se ascunde de restul lumii, langa mine.
acel gen de iubire cu care sa gatesc in bucatarie.
acel gen de iubire care sa ma supere si sa ma faca sa uit de mine.
acel gen de iubire care sa ma certe cand ma alint prea tare si care sa ma tina in brate.
acel gen iubire care ma va astepta acasa cand ma intorc de la serviciu.
acel gen de iubire cu care sa aleg un film si apoi sa adormim uitandu.ne la el.
acel gen de iubire pe care sa o vad peste tot unde merg si in tot ceea ce fac.
acel gen de iubire care sa stie cand sa plece, dar sa nu uite sa se intoarca.

o iubire copilareasca, nebuna si patimasa, o iubire sincera si netematoare, o iubire vesela si prostuta, dar mereu o iubire reciproca.

acel gen de iubire in doi..

recomandarea de astazi: robin thicke - dreamworld.

luni, 12 martie 2012

vindecare..


e duminica, 03:59 pm. iar eu fac schimb de priviri cu vremea de afara. nu ma mai incanta deloc. ploua intr.un fel. bine ca nu mai ninge. asta cu siguranta nu mi.ar placea deloc. mai arunc cate o privire la cana de cafea. ador sa beau cafea, indiferent de ora la care se intampla sa fac asta. nu vreau sa renunt, pentru ca imi place. nu am sa renunt niciodata sa fac ceva care imi place. nici un doctor nu.mi poate lua asta. nici macar atunci cand simt ca inima trepideaza uneori de la exces. dar nu ma plang. imi place pur si simplu.

e ca atunci cand te indragostesti de cineva. te uiti la el, stii ca el te face fericita, stii ca te bucuri de orice moment petrecut impreuna. iti place pur si simplu. incepi sa iubesti si nimic nu poate schimba asta. chiar daca ajungi in momentul in care drumurile se despart. nici un doctor nu poate sa.ti ia asta. nici un doctor nu te poate "vindeca" de sentimente, indiferent de natura lor. nici un medicament nu te poate face sa te simti mai bine.
oare cum ar fi sa existe asa ceva ? sa existe un doctor la urgente care sa se ocupe de “sentimente”. un chirurg care sa te poata opera. sau un oftamolog care sa.ti inlature de pe ochi ceata pe care a lasat.o in urma persoana care a insemnat atat de mult pentru tine. sau un psiholog care sa te ajute sa intelegi mai bine de ce lucrurile se schimba si de ce oamenii trebuie sa mearga mai departe. ei bine nu se poate. nici unul dintre doctorii vietii nu te poate ajuta. aici este momentul cand tu esti propriul doctor, propriul psiholog, propriul medicament. esti singurul care te poate vindeca. nici unul dintre ei nu e destul de calificat pentru a face asta. nici unul dintre ei nu a descoperit inca un leac sau un tratament pentru a te "vindeca" de sentimente. si daca ar putea, ce s.ar intampla cu noi toti daca de fiecare data cand nu vrem sa simtim ceva, luam cateva pastile sau facem o injectie. .. ?? sau am fi supusi la o operatie ??!!. ...
oare, decat sa simti durere, ai alege sa nu simti nimic ? eu cred ca nu as putea face asa ceva. cum ne.am mai deosebi intre noi atunci ? pana si animalele simt. au instincte si sufera la randul lor. pana la urma urmei suntem o rasa superioara si trebuie sa ne comportam ca atare. asa ca fii propriul doctor. iubeste. sufera. mergi mai departe. oamenii vin si pleaca. si tu esti unul dintre ei. si eu sunt unul dintre ei. este un circuit continuu. fizica vietii ;)

iar eu aleg sa simt. sa iubesc si sa sufar, sa lupt si sa zambesc, sa ma bucur si sa plang. decat sa nu simt nimic.

recomandarea mea: coldplay – paradise.